Într-o lume în perpetuă mişcare şi dezvoltare, uneori prea puţin controlată, salvarea şi conservarea resurselor genetice, apărarea vieţii, devine, pe zi ce trece, tot mai imperioasă. În această cursă a omenirii dispar animale şi mai ales plante, chiar înainte de a putea fi cunoscute şi, probabil că, împreună cu ele, moare o speranţă a zilei de mâine.
De aici rezultă necesitatea acută de conservare a resurselor genetice vegetale, în aproape toate ţările, indiferent de gradul lor de dezvoltare, doar posibilităţile tehnice de abordare fiind diferite. Într-un timp foarte scurt, s-a trecut de la mijloacele tradiţionale (colecţiile din grădinile botanice, rezervaţiile naturale), la sistemele moderne de conservare, în bănci de gene a diferitelor forme de material reproductiv sexuat sau vegetativ.
Oamenii de ştiinţă, dar şi cei cu preocupări politice şi legislative au devenit conştienţi de necesitatea colectării, evaluării şi conservării germoplasmei, a populaţilor locale, ca şi a speciilor sălbatice înrudite cu cele cultivate, toate fiind potenţiale surse de gene pentru obţinerea de varietăţi noi, moderne care să răspundă cerinţelor în continuă schimbare ale utilizatorilor.
În România, biodiversitatea vegetală se păstrează prin îmbinarea de elemente care aparţin celor două strategii de conservare, in situ şi ex situ, cu rol de complementaritate, având fiecare dintre ele avantaje şi dezavantaje distincte.
Instituţia relevantă pentru conservarea ex situ a resurselor genetice vegetale pentru alimentaţie şi agricultură este Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea” Suceava, apărută din necesitatea menţinerii, în condiţii de securitate, a unui fond de material biologic, cu însuşiri cunoscute şi uşor de accesat, destinat activităţilor de ameliorare, cercetare sau reintroducerii în cultură, în condiţiile în care anumite varietăţi au dispărut din cauze naturale sau antropice.